At the first glance, the Universe seems infinitely complex. Then, when we look closer, we can see that mostly everything is made out of the same atoms. If we take a step deeper down the rabbit hole, we realize that everything is actually energy, filling up the empty space in ways dictated by various informational structures. Thus, the Universe, in all it’s magnificent complexity, only comes down to the trinity of Space, Energy and Information.
And all three are eternal.
Behind every single cold-hearted, misogynist jerk there’s a long line of women that rejected him back when his heart was warm and intentions were pure. You reap what you sow. So, next time a jerk will break your heart, think about how many good guys you rejected before, for no other particular flaw besides begin too open and friendly to captivate your attention. All hail mystery and challenges, harr harr.
It goes vice versa as well 
The new year’s fiery dawn brought me the understanding that one can only control his/her own life. You cannot control the life of others, no matter how much you try. You can’t change the way they feel about you or the decisions they make. You can only try to influence them and hope it is for the best. This is why in relationships you must cherish what life gives you and not be too picky. Otherwise you risk leaving empty-handed after you wasted quite a handful of good chances.
I am nothing, therefore I can be anything.
In vis exista doar prezentul.
Cu privirea de velur visatoarea te pofteste in lumea ei, in domeniul mistic unde timpul isi pierde relevanta. Sub cascada aurie, trecutul, prezentul si viitorul paralizeaza sub rasuflarea umeda. Captiv in vartejul verde-albastru al sufletului ei iti pierzi identitatea.
Mastile sunt jos. Cuvintele sunt de prisos. Buzele nu rostesc cuvinte, rostesc promisiuni tacute ale unei atingeri fierbinti, de culoarea rosului sangeriu.
Umarul gol este fragil, precum clipa, precum un lastar ce asteapta atingeri tandre pentru a rasari de sub mantia iernii. In caldura de Mai a imbratisarii, flori negre rasar din covorul brun si catifelat al padurii.
Pentru visatori a venit vara. Fluturii zboara liber printre flori. Este anotimpul farmecului.
If you ever feel down and meaningless, remember that a gigantic star, several times bigger than our sun, died in a magnificent supernova, a blinding flash brighter than the entire galaxy just to create the iron in your blood.
Creaţia şi distrugerea, naşterea şi moartea sunt două faţete ale aceleiaşi monede, existenţa. Însă ce animă acest nesfârsit ciclu al vieţii este iubirea, este dorinţa. Celebrează-ţi existenţa iubind, căci iubirea transcende totul şi tu vei fi nemuritor prin roadele iubirii, dăruirii şi a creaţiei chiar şi când corpul tău nu va mai fi.
Am avut o revelaţie.
Mi-am dat seama care este cea de-a treia componentă crucială pentru pavarea unui drum autentic în viață, în definirea unui stil personal, astfel încât totalitatea acțiunilor tale să poarte marca ta personală.
Prima, necesară dar nu și suficientă, este să știi ce vrei. Dacă nu ai un scop propus, dacă nu visezi la un ideal, ești deja pe jumătate mort. Poate ca va suna foarte existențialist, dar viața este un manifest al voinței, al dorinței de a exista. Lipsa dorințelor este aproape un păcat fata de existență, o irosire a vieții. E adevarat, un budist ar putea sa ma contrazică. Detașarea de dorințe este calea spre iluminare, ar zice. Este adevarat, dar renunțarea deplină este semnul unei vieți ascetice, iar aceasta nu este calea mea. În fond, până și Dalai Lama are obiectivele sale în viață ;)
A doua, este perseverența. Fara perseverență nici un vis nu poate deveni realitate, nici un proiect nu poate fi dus la bun sfârșit și nici o rezoluție de anul nou nu se poate materializa. Fara perseverență, visurile raman visuri. Perseverența este cheia oricărei mari realizări.
Până aici, totul bine. Dar mai există o a treia, de care nu eram complet conștient până acum și care îmi afecta cel mai mult viața personală, nu cea profesională.
Este vorba de stilul personal. Acel “personal touch”, acea semnătură aparte a unei personalități bine cristalizate, pe care o poți distinge dintre 1000 de alte stiluri.
Pentru a putea însă să iți dezvolti această semnătură personală a acțiunilor tale, a existenței tale, trebuie însa să fii foarte bine împământat in ego-ul tău veritabil. Am evitat sa folosesc termenul “sine veritabil”, “true self” sau “adevarata natură”, pentru ca au context spiritual. Nu mă refer acum la adevarata natură a ființei noastre, ci la cel mai profund și bine cristalizat proiect de identitate pe care il avem, la ego-ul veritabil.
În mod paradoxal, cel mai greu să își deslușească stilul personal este pentru un om complex sau foarte dezvoltat spiritual. Cu cat este mai dezvoltat și capabil de a fi un “pretender” sau cu cat este mai detașat de ego-ul sau, cu atât ii este mai greu să rămână fix intr-o personalitate coerentă pentru cei din jurul sau. Eu am șocat de multe ori oamenii în acest fel. De pildă, aveam o colegă, care obișnuită cu personalitatea mea de la job s-a mirat ca sunt atat de party-animal și nonconformist la balul de sfârșit de an.
Dar să ai o personalitate prea multifaţetată sau prea complexă este confusing pentru oameni. De multi ori, făceam greșeala să mă adaptez la om. Dacă vorbeam cu un nerd, eram nerd, dacă vorbeam cu un tip mai nonconformist, eram și eu la fel. Nu înseamnă că nu eram “veritabil” sau ca eram ipocrit. Erau doar fațete ale personalității mele pe care le scoteam în evidență in funcție de persoana cu care interacționam. Dar sunt totuși nuanțe de naturalețe. Si de acea naturalețe (sau de lipsa ei) depinde foarte mult ce feedback primesc, mai ales în relațiile interumane. În carieră e nevoie doar să știi ce vrei și să perseverezi. În relații, e nevoie să îți definești și un stil aparte.
Aşa că, dacă ești cumva în aceeași situație ca mine, cred că trebuie să îți definești un stil personal și coerent. Nu e vorba să renunți la complexitatea ființei tale, Doamne ferește, dar să o integrezi într-un fel de-a fi unitar, care să nu pară contradictoriu sau disonant.
Nu te mai mula după personalitatea celor din jur ca sa le fii pe plac – lipsa de naturalețe se simte.
Petrece ceva timp cu tine însuți, reflectă un pic asupra proiectului tău de identitate, caută acele trăsături și abilitati care te definesc și încearcă să le șlefuiești și să le transformi într-o carte de vizită a ta.
Simte-te bine în pielea ta!
Ia-mă cu tine în lumea ta.
Adu-mi aminte cum e să respiri aerul rarefiat dintre două clipe, să păşesti pe nori de emoţie, să strecori eternitatea într-o sită şi să păstrezi apoi doar clipa.
Ia-mă cu tine adânc în noapte.
Învaţă-mă să simt în vene focul ce arde mocnit la venirea zorilor, să vibrez precum o coardă atinsă de nebunia astrelor ce se prabuşesc în valuri când tu îmi şopteşti la ureche armonii scrise în cheia inimii.
Ia-mă cu tine când cerul se rupe şi norii suspină greu.
Lasă-mă să simt ploaia, să mă umplu de vise. Să mă hrănesc cu seva lor şi să înfloresc în mii de culori, cu infinite posibilităţi.
Ia-mă cu tine pe aripile tale.
Ajută-mă să zbor sus, mai sus, mai sus, până când firmamentul va geme surd sub greutatea pasiunii ce ne animă.
Ia-mă cu tine în visele tale.
Cuprinde-mă cu gândurile tale într-o îmbrăţişare, strânge-mă tare şi rupe-mă de Univers până când esenţa existenţei mele va avea sens doar alături de tine.
Ia-mă cu tine în sufletul tău.
Fă-mă să uit de mine şi îţi voi construi Paradisul din fibra existenţei, îţi voi ridica o statuie din gloria zorilor.
Deschide ochii!
Viaţa ne oferă mult mai mult decât culegem din ea. Copacul vieţii este încărcat cu fructele fericirii şi totuşi noi flămânzim. Flămânzim după iubire, după prietenie, după afecţiune, succes, împliniri, după un sens în viaţă. Întinde mâna!
Oceanul existenţei este vast, posibilităţiile ce ni-se întind în faţă sunt aproape infinite şi totuşi noi alegem să ne scăldam într-o băltoacă noroioasă la ţărm. Ieşi în larg!
De ce facem asta? Am putea avea tot ce dorim în acest moment dacă am ieşi din victimizare, din atitudinea pasivă şi dacă am trece peste prejudecăţi.
Ne considerăm maturi şi totuşi traim mare parte din viaţă cu nivelul de maturitate a unui copil răzgâiat – viaţa ne oferă, noi refuzăm, după care ne plângem de lipsa acelui lucru pe care l-am refuzat. Iar acest tipar comportamental devine canon într-o societate care se amăgeste singură – glorificăm la nivel de discurs fericirea şi împlinirea personală, dar ne uităm ciudat la un om care afirmă ca e fericit. De ce? Pentru ca ne-am obişnuit cu nefericirea ca stare normală de existenţă, când de fapt fericirea, împlinirea şi “componentele” lor sunt chiar atât de uşor de atins precum o afirmă mai toate textele motivaţionale pe care le-ai citit.
Diferenţa este în acceptarea fericirii. Dacă nu o accepţi, toate acele lucruri bune pe care le aştepţi în viaţa ta nu vor veni. Iar cheia o reprezintă deschiderea faţă de noutate, faţă de necunoscut. Implică-te, adoptă o atitudine activă, întinde mâna şi culege roadele la care ajungi, ieşi in larg… heck, urcă-te in copacul metaforic )
Şi poate cel mai important… învaţă să nu mai zici nu la lucrurile pe care ţi-le oferă viaţa. Mai ales în dragoste facem această greşeală. Chiar şi tu, cel/cea care citeşti acest articol, ai fost iubit(ă), ai fost adorat(ă) şi ai dat cu piciorul la tot şi acum eşti singur(ă) şi nefericit(ă) sau, mai rău, într-o relaţie în care suferi.
Toată viaţa ta de până acum este cam 80% rezultatul acţiuniilor tale. Asumă-ţi responsabilitatea pentru neajunsurile din viaţa ta, ia atitudine, acţionează! Stă în puterea ta să îţi schimbi viaţa în bine… sau în rău. Şi nu uita:
“All that we are is the result of what we have thought. The mind is everything. What we think we become.” – Buddha.
