Marionete

La inceput, suntem orbi.

Ne nastem orbi la fibra lumii, vedem numai culoarea valului ce ne este tras peste ochi. Si totusi, unii din noi prin educatia primita, inteligenta nativa sau poate menire incep cu timpul sa vada mici detalii, lucruri care nu se potrivesc cu lumea asa cum o ved majoritatea oamenilor… ca ochiuri mici in panza ce ne acopera viziunea. Se spune ca suntem mai mult decat vedem, insa putini observa asta. E nevoie de o minte limpede, deschisa si analitica si de asemenea de timp de reflectie. Intr-o lume agitata ca cea de acum, mai rar gasesti asa ceva. Cei insa ce descopera acele mici detalii sunt insa in mod inevitabil atrasi de perfectiunea ce o zaresc dincolo de val. Urmand semnele, pasind pe Calea ce le este asternuta inainte, ei rup treptat valul si incep sa inteleaga lumea din mai mult decat o singura fateta a prismei. In general, aici vorbim de capatarea intelepciunii, de descoperirea divinului. Cei binecuvantati cu o asemenea intelegere ampla a lumii incep incetul cu incetul sa se distinga de restul oamenilor prin simplul fapt ca lectiile ce le invata cu o inima deschisa ii ghideaza in viata spre succes, spre visele fiecaruia. Mai mult, pasind in Lumina, si in acelasi timp pastrand ochii deschisi, vor vedea ca intr-un fel aparte, lucrurile se leaga pentru ei… nu isi invata la o lucrare si proful nu vine, sunt pe punctul de a intarzia la o intalnire si respectivul/respectiva spune ca a intervenit ceva si intarzie si el/ea un pic, si asa mai departe… La inceput nu bagi asemenea lucruri in seama, sunt detalii minore, coincidente, nu?

Dupa care incepi sa vezi ca atunci cand faci ce iti dicteaza inima sa faci, aceste genuri de coincidente devin ridicol de dese, pe cand atunci cand faci ceva ce ulterior regreti (folosesc aceasta exprimare si nu zic pe categorii morale, “bine” sau “rau”. de ce?) din contra, ti-se intampla lucruri nedorite… incepe sa sune a lectii “do/don’t” de la viata nu? Poate ca si asa sunt, iar daca le asculti si incepi sa inveti din fiecare greseala, vei vedea ca acele coincidente pozitive se inmultesc si mai mult, de parca Profesorul iti recompenseaza cumva eforturile… E placut la inceput, te simti din ce in ce mai special, descoperi ca poti face lucruri ce nu le puteai face inainte, ca existenta umana este mai mult decat credeai…

Dar aceasta stare nu dureaza mult, din pacate….

Exista un moment in care Profesorul,  din motive ce inca nu ma hazardez sa le explic, pentru ca nici eu nu le inteleg prea bine iti aplica o lectie de umilitate oarecum ciudata.

Ai un esec. Ok, no problem, apare o coincidenta care te scoate din cacao. Buuuuuun, te bucuri. Porma mai ai un esec, se intampla la fel. Ok, aici daca esti prost, nu-i bai :))

Problema e daca iti pui ceva intrebari… in fond e esecul meu nu? daca am fi liberi, am fi liberi sa si esuam… asta asa este, putem sa o facem, desi in viata de zi cu zi, cine si-ar dori asa ceva? Si constransi de societate, acceptam aceste coincidente convenabile… pana in punctul cand incepem sa ne simtim captivi in propriul destin… e ca si cum Dumnezeu ne-ar avea pe toti pe niste mici sfori, si tu iti joci partea, indiferent ca esti aparte, ca esti intelept, genial sau extrem de prost, de succes sau nu.

Uneori este enervant. Suntem educati in individualism si umanism, respingem o divinitate superioara. Poate ca nici nu exista, poate ca suntem propriile divinitati, ne modelam lumea asa cum vrem, sutem asa cum a zis un filosof francez (am uitat care :)) ) “zei in crisalide”. Chiar si asa, exista ceva ce nu putem controla si care ne controleaza pe noi. Destin, Dumnezeu, Cale, sunt numai denumiri diferite, detalii semantice, problema este cum percepem si acceptam aceasta realitate. Caci acesta este adevarul chiar si pentru un om iluminat. Buddha de exemplu. Poate mai om decat oricare alt om, cu orizonturi mai largi, daca nu chiar infinite, dar tot om, tot facut din carne, tot a murit. Putem fi primii, putem atinge orice vis ne propunem, dar natura umana este (desi mult mai vasta decat vad majoritatea) in definitiv limitata. La nivel individual, fiecare ajunge acolo unde isi doreste, isi impune singur limitele, dar oricat de departe fugi pe un camp, tot nu atingi cerul.

Nelimitata si totusi atat de limitata, existenta umana este atat de frumoasa pentru cei ce isi apara vederea cu un val de nepasare sau nestiinta. Caci ce vezi dupa, ascunde atat placeri cat si suferinta, asa cum lumina te poate face sa vezi lucrurile mai clar sau te poate orbii.

Dincolo de pragul cunoasterii, fiecare om paseste singur. I’ll just keep walking…

One comment on “Marionete

  1. Bogdan says:

    Imi regasesc propriile impresii printre ideile tale desi nu chiar asa exprimate . De altfel eu nu le-am exprimat in niciun fel . Finalul e incoronarea continutului . Well done ! Nu te opri din scris .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s