I am…

Cine sunt eu?

Dificila intrebare.

Orice om are propriul sau proiect de identitate, un sine cu radacini profunde in strafundurile existentei, un ego concomitent unitar si fragmentat, coerent dar aproape indescriptibil. Precum un iceberg caruia nu-i zarim decat varful, fiecare dintre noi este atat de complex incat uneori nici macar nu putem afirma ca ne cunoastem cu adevarat, cu atat mai putin sa putem structura acel conglomerat de ganduri si emotii caruia ii punem eticheta de “eu” si sa le transpunem in cuvinte. Cum insa in ultima vreme am avut in principal porniri altruiste si m-am raportat foarte des la altii, simt nevoia sa imi raspund la aceasta intrebare egocentrista, sa ma reintorc pentru scurt timp, cu ajutorul cuvintelor,  in domeniul inalienabil al sinelui. Revin deci, dupa aceasta scurta introducere, la intrebarea initiala.

Cine sunt eu?

Eu sunt:

Creatorul lumii mele, eroul principal dar si antagonistul propriei mele epopei, masca ce alege sa se descopere, cartea groasa ce se citeste singura pentru a-si putea adauga noi pagini.

Sunt nodul ce se leaga singur, sunt labirintul din visul de la miezul noptii, sunt complicat si totusi am continuitate atata vreme cat ai rabdare sa ma intelegi. Pretuiesc valori simple pe care le valorific in feluri complicate. Sunt gradina din spatele casei, luminata de lumina palida a lunii, am colturi misterioase si o masuta cu scaune pentru doi. Invat regulile jocului si le indoi si le ocolesc dupa bunul plac. Traiesc pentru iubire, adevar, frumusete, cunoastere, esente. Sunt in cautarea iubirii si a intelepciunii. Fericirea poate ca este telul absolut pentru multi, dar este trecatoare, un vis hedonist utopic, eu aleg sa fiu realist in idealismul meu, sa iubesc si sa sufar, sa surprind viata in totalitate, asa cum este, sa o inteleg, sa o accept, sa o traiesc, atat cu partile ei frumoase cat si cu cele neplacute, sa imi gasesc si sa imi urmez Calea. Lumea este imperfecta, caut doar sa imi gasesc coltisorul de imperfectiune perfecta.

Sunt precum otelul; dur, dar totusi flexibil. In general nu impactul realitatii ma modifica, ci eu modific realitatea in jurul meu, o modelez, sculptez lent in fibra existentei, precum o dalta de otel in lemnul de cires. Rabdator, nu deznadajduiesc cand dau peste un nod, ci ma mulez dupa el, pentru a-l simti, pentru a-l intelege…pentru a nu pierde contactul cu el… dupa care rotunjesc incet asperitatile.

Sunt linistea din ochiul furtunii, sunt vantul ce adie printre flori primavara si rascoleste naprasnic frunzele copacilor intr-o furtuna de toamna. Sunt suflul exploziei ce nu s-a produs. Sunt furie in potentialitate, calm controlat, un tigru ghemuit in asteptare. Radacinile mele sunt adanci, cand florile de tei sunt suflate de vant, sentimentele mele isi trag seva din adancurile fiintei si supravietuiesc chiar si celor mai nemiloase ierni.

Sunt precum o stanca tacuta pe un varf de munte. Ador mangaierea soarelui, dar pot sa rezist gerului in solitudine. Rezist oricarei furtuni, dar cedez farmecului unei ploi de vara.

Apreciez calea cea dreapta si directa, dar imi place sa ma pierd in gradini inmiresmate. Pe fluviul vietii sunt la carma, dar uneori ma intind pe spate pentru a putea savura plutitul in deriva.

Imi cunosc limitele si mi-le depasesc mereu. Sunt in cursa cu mine insumi si de multe ori ies pe locul doi, desi lumea ma considera invingator. Sunt perfectionistul suficient de intelept incat sa se bucure cu ce are, si suficient de visator sa isi doreasca mereu mai mult.

Sunt jumatatea de suflet ce isi cauta completarea, sunt omul ce isi cauta sensul in viata, sunt mintea ce tanjeste spre o intelegere profunda, sunt pasarea ce cauta sa isi intinda aripile in cele mai inalte vazduhuri.

Sunt ganditorul solitar in noapte, sunt prietenul sincer, sunt confidentul de incredere, sunt amicul amuzant, sunt iubitul pasional, sunt elevul silitor, sunt colegul saritor, sunt fiul ascultator… in final sunt eu, cel ce nu mai isi gaseste cuvinte pentru a-si continua descrierea.

Te provoc sa ma cunosti mai bine🙂

PS: Ce melodie mi-a sunat in cap cand ma gandeam la titlul acestui post.

3 comments on “I am…

  1. despy says:

    A te intreba cine esti si a fi capabil sa-ti dai un raspuns cat de stangaci e un pas in plus in autocunoastere. Eu consider ca avem o viata sa ne autocunoastem, sa vedem cele mai ascunse parti din noi, fara a ne minti pe noi insine, sa descoperim acea parte divina care zace in fiecare din noi. Imi place cum te joci cu cuvintele si imi place si ideea blogului tau- cautarea imperfectiunii perfecte, vad ca in postarea asta te legi mai mult de ea🙂 Si..ultimul paragraf cred ca face sa zambeasca pe oricine a reusit sa te cunoasca intr-o anumita masura in oricare din ipostazele enumerate.
    Bafta;)

  2. boo.boo..... says:

    HMMM…. foarte dificila intrebare si totusi dincolo de complexitatea raspunsului (indiferent de caile complicate pe care le parcurgem pentru a raspunde)descoperim acest joc de cuvinte care mereu da impresia ca oricand poti intelege orice indiferent de momentul ales… interpretarii….
    imi place enorm joaca asta a ta…felicitari!!! ….. mai ales ca tot timpul lasi loc de interpretare (asta pentru cei care patrund in, intelesurile cuvintelor…..)
    accept provocarea…..:))

  3. ana says:

    multi isi neaga existenta, dorintele, ideile, le e frica sa caute, sa se descopere, sa se autocunoasca..poti afirma ca te cunosti mai bine decat se cunosc altii si asta te face sa fii cu un pas inainte..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s