Memoria – Intre neuropsihologie si misticism

Despre memorie, functionarea sa, si felul in care integrez intelegerea acestui fenomen intr-o viziune holista asupra lumii si vietii cu o tenta mistica imi doream sa scriu de multa vreme. Am adunat in creuzetul gandirii mele diverse bits and pieces care, in timp au inceput sa se lege si sa imi confirme ca speculatiile initiale pe care le aveam despre intelegerea acestui fenomen pot fi exprimate intr-un mod cursiv, coerent si avand o sustinere logica si chiar stiintifica.

In general imi place sa scriu liber, fara referinte stiintifice, insa simt ca ar fi o jignire indirecta atat pentru mine si calitatea acestui articol cat si pentru cei ce il vor citi daca nu as porni de la o baza stiintifica solida. Asa ca mi-am facut temele si am citit cateva articole de neurologie si neuropsihologie pentru a ma pune la punct cu intelegerea fenomenului memoriei. Ce m-a socat inca de la primele lecturi este faptul ca desi biochimia si neurologia au avansat suficient de mult pentru a explica cum functioneaza accesarea, structurarea si interpetarea memoriei, stocarea sa este aparent un tabu stiintific dupa ce experimente desfasurate incepand cu anii ’20 au esuat sa indentifice o zona a creierului responsabila de stocarea fizica a informatiilor, precum un hard-disk al mintii, pentru a usura intelegerea.

Totusi, picatura care a umplut paharul si m-a determinat sa scriu acest articol, a fost o discutie cu o colega de departament de la ING, studenta la psihologie, ce mi-a confirmat presupunerile, ce pana atunci erau mai mult inductive sau intuitive, pornind de la schema generala de gandire asupra lumii si operand asupra memoriei ca functie si concept.

To cut a long story short, in anii ’20, Karl Lashley a efectuat o serie de experimente pe soareci, in incercarea de a determina zona din creier in care este stocata memoria – engram-ul – dupa cum a numit-o. Desi a pornit foarte increzator si entuziast in aceasta cercetare stiintifica, paradigma materialista (paradigma ce accepta doar existenta materiala drept “reala” si respinge imaterialul drept “fantasmagoric”) de la care a pornit l-a condus spre esec.

In ce a constat experimentul?

Lashley a pus soareci intr-un labirint, obligandu-i sa memoreze drumul spre iesire. Dupa ce respectivii cobai au memorat acel drum, el a efectuat incizii, leziuni si extirpari a diverselor zone ale creierului acelor soareci, in incercarea de a determina ce zona este responsabila cu stocarea memoriei. Cu toate acestea, indiferent ce zona a creierului extirpa, soarecii reuseau sa isi aminteasca drumul. Logic, acest rezultat indica faptul ca nu exista o zona specifica a creierului care sa stocheze memoria, fapt confirmat si de catre experimentele ulterioare.

Blocati in paradigma materialista, neurologii au presupus ca aceste rezultate pot si interpretate drept o dovada speculativa a faptului ca memoria nu este stocata intr-o zona anume a creierului, ci distribuita pe toata suprafata sa, memoria existand fizic ca expresie a retelei de sinapse a interconectarii neuronale. Cu alte cuvinte, s-a presupus ca memoria este determinata nu de catre o regiune anume a creierului, ci de felul in care el este “wired”.

Si aceasta presupunere a esuat. Folosing exemplele pe care le-am gasit intr-un articol foarte interesant in studiul memoriei, au existat cazuri de extirpare masiva de material cerebral (inclusiv hemisferoctomii – eliminarea unei intregi emisfere cerebrale) care n-au afectat deloc memoria pacientilor in cauza. Iar daca memoria nu este stocata intr-o zona anume, ci mai degraba distribuita relativ uniform la nivelul creierului, cum se face ca extirparea a jumatate din creier nu a eliminat jumatate din memorie? Mai mult, n-au existat nici macar pierderi minore de memorie.

O alta scoala de neurologie afirma ca memoria este posibil sa fie “codata” la nivel celular in neuroni. De departe cea mai putin plauzibila teorie (deoarece biochimia nu a descoperit un mecanism de stocare interna a datelor – de exemplu o criptare in secvente proteice sau ceva asemanator), aceasta teorie este la randul ei invalidata de rezultatul hemisferoctomiilor asupra pacientilor.

Concluzionand, daca informatia era stocata la nivelul neuronal, pierderea a jumatate din neuroni ar trebui sa duca la pierderea a jumatate din memorie iar daca memoria era stocata la nivelul interconectarii neuronale (distribuita uniform la nivelul creierului) atunci pierderea a jumatate din creier ar fi trebuit implicit sa distruga respectiva retea si sa cauzeze pierderea – daca nu totala – macar partiala a memoriei (asta pe langa faptul ca stocarea fiecarui eveniment -indiferent cat de minor – pe intreaga suprafata a creierului ar fi extrem de ineficient energetic -datorita consumului energetic facut la fiecare sinapsa – si nu suna deloc a ceva ce mama natura ar face).

Ce argumente ar mai fi de adus in apararea viziunii neurologice/materialiste asupra memoriei?

O explicatie subreda este faptul ca memoria stocata in anumite regiuni ale creierului are un back-up facut in alta parte, si ca atunci cand extirpezi o parte din el, back-up-ul isi face treaba. Dar daca ea este distribuita relativ uniform la nivelul retelei neuronale, cum salvezi 50% din emisfera ce urmeaza a fi extirpata peste cel 50% din cealalta? Si mai mult, de ce ar face creierul un asemenea back-up? Pe langa faptul ca este matematic imposibil sa faci back-up 100% fara a mari capacitatea de stocare, creierul pacientului nu avea de unde sa stie ce zona va fi extirpata in urma acelor operatii inainte de operatie pentru a face back-up-ul necesar.

Este adevarat, progresul neurologiei a demonstrat ca anumite zone ale creierului pot fi stimulate pentru a altera accesul la anumite zone ale memoriei. Pentru a reproduce cat mai fidel sensul acestor descoperiri voi folosi un citat in original din articolul care mi-a oferit mare parte din explicatiile de natura neurologica:

“Brain areas such as the hippocampus, the amygdala, the striatum, or the mammillary bodies are thought to be involved in specific types of memory. For example, the hippocampus is believed to be involved in spatial learning and declarative learning, while the amygdala is thought to be involved in emotional memory. Damage to certain areas in patients and animal models and subsequent memory deficits is a primary source of information. However, rather than implicating a specific area, it could be that damage to a pathway traveling through the area is actually responsible for the observed deficit”. If one stores all his possessions in a warehouse connected to his house through a highway, he would not be able to get anything from the warehouse if the highway is broken down. To infer that everything is stored on the highway based on the facts he can not get anything when the highway is interrupted is ridiculous. Even the connection between the brain and memory is well established, it is beyond logic to conclude that memory reside inside the brain.

La fel precum predecesorul sau Lashley, Wilder Penfield a pornit de la convingerea ca memoria trebuie sa se gaseasca undeva in creier. A ajuns sa fie convins ca nu este asa.

At the beginning of his career in brain surgery, Penfield reasoned memory must be stored somewhere in the brain and the stimulus opened the gate of river of memory. His work originated numerous researches to associate memory and emotion to specific area in the brain. Penfield’s continuous research convinced him that memory can not exist in the brain. He and his colleague reported that removing more cortex after injury to the brain raised the Intelligence Quotient. In one case, he was surprised to find out that his patient’s Intelligence Quotient went from 75 to 80 – 95 after he made extensive bilateral removal of the prefrontal lobes. William Cone reported similar result after removing part of his patient’s brain. Penfield’s continued work, especially on hippocampus and cortex, had changed his views on brain, consciousness and memory mechanism. He late suggested that the interpretive cortex of the temporal lobes acts as a bridge, and the hippocampus holds “keys of access” to those past recorded experiences which are located somewhere outside of the brain.

Asadar, memoria nu este stocata la nivel neuronal, nu este stocata la nivelul retelei neuronale si nu este stocata la nivelul unei regiuni anume.

Daca acest articol v-a intrigat, probabil ca deja va intrebati si voi – Atunci unde este memoria stocata?

Raspunsul este insa simplu, probabil deja v-a trecut prin minte, insa anumite prejudecati impiedica oamenii sa considere raspunsul ce decurge logic din aceste observatii ca fiind unul stiintific.

Da, memoria nu este ceva fizic. Memoria nu are o baza fizica de stocare. Memoria este parte din Constiinta noastra, din Fiinta noastra, memoria suntem noi insine, acel ceva ce este mai mult decat acest trup. Vorbesc aici despre ceea ce diverse culturi considera spirit, suflet, Sinele Adevarat etc. Exista o lista lunga de nume pentru adevarata noastra natura, insa toate inseamna acelasi lucru.

We’re more than it meets the eye.

Din pacate, desi aceste reflectii, felul in care am legat diversele bits and pieces, stiinta cu invataturile spirituale imi apartin si m-au framantat indelung, am descoperit pe masura ce ma interesam de baza stiintifica acestei argumentari ca nu sunt primul care sa fi contemplat aceasta viziune. Citand din acelasi articol:

Philosopher William James had a technically different but very similar view on consciousness as Penfield. He held that consciousness operates through the brain rather than the brain producing consciousness. The notion that consciousness is separated from the body has a long tradition in the west thinkers. Plato portrayed the earthly body as a limiting factor on conscious experience. Kant insinuated the body as “an imposition to our pure spiritual life”. The idea matured into a proposition called Transmission Hypothesis — brain and body serve not as the originators of consciousness but rather as its trans-receiver. The cited supporting evidences for this hypothesis are mostly in the typically considered unscientific fields, such as, psychedelic research, psi effect, after death experience, etc.. As a result this hypothesis is ill received within the philosophic and scientific community. But that does not mean they are wrong, to separate consciousness from body might a very sensible thing to do in the light of above facts.

Since memory does not reside inside the brain, the functions of the brain need to be reinvestigated. It is possible that the brain acts as a bridge to consciousness as suggested by Penfield, or a trans-receiver suggested by William James.

Consider ca importanta acestei descoperiri este colosala. Este de fapt motivul pentru care am abordat aceasta tema. Este ideea la care am dorit sa ajung. Este mortarul stiintific ce leaga caramizile sincretismului religios in care m-am educat. Desi dincolo de existenta unui Sine imaterial aceasta logica nu poate sa dovedeasca mai mult, determina o schimbare de paradigma ce ne-ar putea sa acceptam si sa intelegem intr-o schema logica, coerenta si coeziva de gandire multe fenomene considerate “paranormale” si invataturi spirituale. Viata de dincolo crestina, Maya hindusa, invataturile budiste despre iluminare etc. – toate aceste concepte capata robustete logica in aceasta lumina.

Prin acest articol nu am incercat sa ma conving pe mine sau pe altcineva ca am dreptate. Pe mine nu am nevoie deoarece eram deja convins de cele afirmate, desi poate ca nu aveam o argumentatie atat de bine structurata, era mai mult o convingere personala. Pe altii, de asemenea, nu incerc sa ii convertesc de la ateism (care in sine e o credinta – credinta in absenta a mai mult decat ceea ce este material – impartialitatea stiintifica in care pozeaza unii atei fiind de fapt agnosticismul) sau inspre o explicatie logica si sincretica daca prefera o dogma anume. Este libertatea fiecaruia sa isi urmeze propria credinta.

Sper insa cu tarie ca acest articol ti-a deschis o fereastra spre o dimensiune mai vasta a gandirii, neincorsetata in materialismul reductionist ce stirbeste si ingusteaza viziunea asupra lumii.

Ce vei alege sa vezi insa dincolo de ea, ramane la latitudinea ta­čśë

7 comments on “Memoria – Intre neuropsihologie si misticism

  1. Andrei D says:

    Hai sa facem un mic exerciţiu distractiv de logică.

    Să presupunem că vrem să aflăm dacă memoria se află în creier.
    Pentru asta trebuie s─â formul─âm o ipotez─â falsificabil─â:

    Deci ipoteză: Memoria are o bază fizică de stocare(provine din)în creier.

    Pentru a demonstra falsitatea acestei ipoteze, trebuie s─â g─âsim un contraexemplu, adic─â trebuie s─â ar─ât─âm c─â exist─â cel pu┼úin o fiin┼ú─â care ├«┼či folose┼čte memoria ├«n absen┼úa creierului.

    Prin urmare, atâta timp cât creierul există (cuantificat, secţionat sau ba), nu putem spune că memoria provine de altundeva, dar nici că provine din creier.

    Problema aici const─â ├«n definirea “creierului”. C├ónd ┼či ─ân ce condi┼úii putem vorbi de prezen┼úa creierului ┼či c├ónd nu? P├ón─â unde putem merge cu sec┼úionarea?
    Din păcate, cred că răspunsul la întrebarea asta costă prea mult.

    P.S.
    Uneori m─â ├«ntreb dac─â personajele principale din bancurile cu blonde sau cu poli┼úi┼čti au memorie.

    • Midnightwind says:

      Daca creierul este organul care ne permite sa ne manifestam constiinta, cum te astepti sa existe dovezi a existentei memoriei in afara lui altfel decat demonstrand ca nu este in el? logica este: nu poate fi demonstrat ca este in el (ba mai mult, exista contra-exemple ca ar fi in ea, precum experiementele lui Lashley si Penrose), rezulta ca este in afara lui. In schimb, avem nevoie de creier pentru a o accesa si manifesta.

      • Andrei D says:

        ├Äntrebarea ta e cheia. Ca s─â testezi ipoteza trebuie s─â distrugi posibilitatea test─ârii. Ca s─â g─âse┼čti r─âspunsul la ├«ntrebare, trebuie s─â anihilezi interogatorul.

        Logica asta ├«mi aminte┼čte de Mihai ┼či cum ne explica el nou─â c─â “induc┼úia sucks”: Dac─â nu putem demonstra c─â exist─â ciori albe, asta nu ├«nseamn─â c─â ele nu exist─â.
        Tu trebuie s─â demonstrezi c─â memoria nu se afl─â ├«n creier, nu s─â abandonezi cercetarea din neputin┼úa de a o g─âsi acolo ┼či s─â concluzionezi negarea sa.

      • Midnightwind says:

        whoa there. n-am zis ca absenta evidentei este evidenta absentei. Insa exista in acest context 2 posibilitati. Fie memoria este IN creier stocata, fie in afara sa. Daca demonstrezi ca nu poate sa fie in creier, dupa principiul tertului exclus, atunci este in afara sa.

  2. Andrei D says:

    Uitasem.

    Atunci c├ónd se vorbe┼čte de ateism ┼či agnosticism apar foarte multe confuzii ┼či neclarit─â┼úi.
    Uite câte forme de non-religie există:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Irreligion

    Ideea e c─â po┼úi fi un sus┼úin─âtor fervent al unui fapt, care ├«┼či face o religie din cauza sa, sau po┼úi fi un sus┼úin─âtor pasiv, mai apropiat de non-religie.

    Diferen┼úa ├«ntre agnosticism ┼či ateism const─â ├«n temele diferite pe care le abordeaz─â. Gnosticismul/agnosticismul pun ├«n discu┼úie cunoa┼čterea divinit─â┼úii, iar teismul/ateismul se refer─â la existen┼úa divinit─â┼úii. E ca diferen┼úa ├«ntre gnoseologie (teoria cunoa┼čterii) ┼či ontologie (teoria existen┼úei).
    Vezi la tipurile de agnosticism c─â e foarte bine explicat
    http://en.wikipedia.org/wiki/Agnosticism

    • Midnightwind says:

      Cunoasterea implica existenta tacita. Nu poti sa incerci sa cunosti ceea ce nu accepti ca exista. Un agnostic nu stie daca Dumnezeu exista sau nu, pentru ca nu are dovezi nici pro, nici contra, si deci se mentine intr-o stare de ambivalenta. Un ateu ia (chiar si in lipsa acelor dovezi pro sau contra) o pozitie, pe baza unor credinte personale, ce nu pot fi argumentate stiintific (daca imi zici ca tu poti sa demonstrezi stiintific inexistenta lui Dumnezeu, bring it on :)) ) Deci, ateismul este o credinta. Agnosticismul este pozitia de impartialitate stiintifica.

      • Andrei D says:

        Nu-i adev─ârat. Cunoa┼čterea implic─â existen┼úa ├«n c├ómpul epistemologiei, care e doar o ramur─â a filosoiei.
        Po┼úi s─â cuno┼čti ideea de dumnezeu ├«n sens transcendental. Nu-i ├«ntemeiezi existen┼ú─â, ci o condi┼úionezi a priori ├«n intelect.
        Transcendental => ceea ce poate fi cognoscibil cu condiţia întemeierii a priori.
        Timpul ┼či spa┼úiul exist─â? C─â b─ânuiesc c─â toat─â lumea le cunoa┼čte.

        Referitor la ateism, am ├«n┼úeles ce vrei s─â spui ┼či e adev─ârat, dar eu g├óndeam sensul credin┼úei ├«n sens mai larg, mai mult dec├ót o p─ârere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s