De ce nici eu nu sunt Charlie

In lumina tragicului atentat din Paris, asupra sediului ziarului de satira Charles Hebdo, pe social media au inceput sa circule materiale de sprijin pentru victime si cauza pe care ei o deserveau.

Doresc sa incep prin a spune ca si eu condamn acest atac, deoarece nici o forma de jignire nu justifica un asemenea act criminal si nutresc speranta ca atacatorii vor ajunge pe mana justitiei. Toata compasiunea mea merge catre rudele si prietenii victimelor. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva.

Trebuie insa sa ma delimitez de un aspect care este vital in analiza evenimentelor. Desi libertatea presei este un drept fundamental in orice societate libera, consider ca uneori acest drept este abuzat si pervertit.

Cand Voltaire afirma “Nu sunt de acord cu ce zici, dar sunt dispus sa iti apar pana la moarte dreptul de a o spune”, nu cred ca avea in minte insulte la adresa celor mai sfinte lucruri din viata unui om (literally).

Insultele nu sunt afirmatii. Nu sunt argumente sau pozitii politice, care cu siguranta cad sub scopul primar al dreptului la libertate a presei.

Insultele sunt o forma de violenta. Una psihologica.

Mai mult, viziunea mea asupra credintei personale porneste de la premiza ca este ceva eminamente individual. Chiar daca in anumite cazuri sunt inoculate idei prin intermediul unei institutii sociale, precum Religia organizata, felul cum fiecare om preia respectivele metafore si idei este responsabilitatea forului sau interior. Consider ca aspectul transcendent este o chemare intrinseca naturii umane, si fiecare om are DREPTUL sa faca alegerile sale paradigmatice in deplina libertate.

Este oare libertate cand se creaza presiune sociala pentru ca tu sa iti renunti la credinta pe care o ai? Cand credinta pe care o ai e luata in bataie de joc si tu ai o stigma sociala in momentul in care afirmi credinta intr-o Divinitate?

Nu. Nu este libertate. Este o contrangere a dreptului la credinta. Nu esti fortat direct, dar esti fortat in mod indirect, prin satira, prin presiune sociala, sub oprobiul unei priviri condescendente a curentului cultural majoritar.

As putea sa numesc asta tirania condescendenta a mainstreamului ateist militant.

Doresc sa repet, nu sunt de acord cu nici o forma de militantism. Nici cea atee, nici cea islamica, nici cea ortodoxa, nici de alte naturi mai exotice.

Fiecare om are dreptul sa isi aleaga “worldview-ul” in completa libertate. Si nici o credinta, fie ca e vorba de islamism, crestinism, ateism etc, nu are dreptul sa incerce sa isi impuna, direct sau indirect, prin forta sau prin batjocura, propria viziune.

Liberté, égalité, fraternité!

‪#‎CharlieHebdo‬

One comment on “De ce nici eu nu sunt Charlie

  1. ana says:

    Total de acord!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s