Viziune 2035 – Energetica viitorului în Romania

Ştiinţa, ca metodă de cercetare pentru setea de cunoaştere a omenirii, se odihneşte pe o fundaţie de percepte sacrosante.

Unul dintre aceste percepte este pozitivismul ştiinţei. Obiectul cercetării este analizat printr-o lupa obiectivă, măsurat, cuantificat, relaţiile de cauzalitate disecate, rezultatul analizei interpretat şi verificat.

Când ne dorim însă să aruncăm o privire în viitor, acest demers eşuează. Viitorul în sine este o metaforă. Sub perceptul liberului arbitru, viitorul nu există în momentul afirmării sale, el reprezentând o suma metaforică de consecinţe ale unor alegeri din prezent, indiferent dacă acestea sunt forţate sau nu de elemente ce deja se manifestă în prezent.

Futurologia (cu toate ramurile sale, ce ţin de diverse şcoli de gândire şi culturi locale) a încercat să îşi găsească un loc timid la masă ştiinţelor, operându-se o cuantificare, sistematizare şi modelare asupra obiectului sau de studiu. Însă acesta e doar un exerciţiu mental pentru teoreticieni.

În practică, cheia pentru identificarea viitorului nu ţine de algoritmi complexi ce să cuantifice o stare externă, într-o maşinaţie intelectuală complexă, ci de interiorizarea şi asumarea deciziei de a determina în mod activ acel viitor, normativ, în conformitate cu valori interne, rezultate dezirabile şi în congruenţă cu trenduri ce deja există sau a căror apariţie o putem deduce logic într-un mod relativ simplu.

În acest sens doresc să îmi prezint în cele ce urmează viziunea asupra viitorului energeticii în România, pornind de la cunoaşterea actualei stări naţionale, contextul geopolitic, progrese tehnologice şi imperative civilizaţionale.

În viziunea mea, orizontul 2035 ne relevă o Românie mult mai verde şi, concomitent, mai avansată tehnologic.

E anul 2035. Sectorul energetic din România anului 2035 se bazează majoritar pe regenerabile. Exploatarea hidrocarburilor continuă, în limita în care rezervele se dovedesc economic viabile (chiar şi luând în calcul avansul tehnologic în ceea ce priveşte extracţia), dar principalul lor uz devine industria chimică. După o perioada de liberalizare care a durat mult ani, românii vor fi descoperit că este mult mai economic raţional să utilizezi gazul natural în industrie, nu pentru a încălzi mâncarea pe aragaz (acest obiect electrocasnic intrând în istorie, precum televizoarele cu lămpi). Gazul de şist îşi va trăi perioada de glorie scurtă (în termeni istorici), ce va fi întreruptă de conştientizarea riscurilor de mediu colaterale pe care fracturarea hidraulică o prezintă.

Petrolul, cândva sângele economiei, se vede decuplat de creşterea industrială (petrodolarul devenind un alt termen învechit) şi marginalizat de vehiculele electrice (ce ajung la o cota de 30-40% din piaţă), hibrid sau pe fuel cells cu hidrogen (obţinut din hidroliză realizată cu energie din RES)

Gazele şi combustibilii lichizi de sinteză, generate prin fixarea CO2-ului cu energie provenită din sursele regenerabile, alimentează cu o notă de neutralitate a amprentei de carbon concomitent motoarele “de stil vechi” (cu combustie internă) şi pesimismul companiilor petroliere care încă mai există. Din cele din urmă, coloşii ce au rămas în pas cu tehnologia se vor fi reorientat spre extracţia offshore de mare adâncime pentru a completa rezervele onshore ajunse la maturitate, doar ca să descopere că principala lor problemă nu este oferta, ci cererea, erodată pe toate fronturile de electrificare.

Această din urmă, va cunoaşte în ţările (foste) emergente o cunoaştere nemaintalnită, datorită abordării paradigmatic radicale a generării distribuite: după mai bine de un secol de generare centralizată, tehnologiile offgrid şi micro-grid vor transforma sectorul energetic într-o colecţie atomizată de centre de producţie şi consum, ce vor reduce costul de transport şi distribuţie marginal spre zero, influenţând masiv securitatea energetică şi felul în care privim accesul la energie – de la o “utilitate” la un drept fundamental.

În corelaţie cu progresul cvasi-miraculos în domeniul inteligenţei artificiale şi al automatizării, vom cunoaşte o înflorire a complexelor de tip smart house, smart grid şi smart city – layere diferite de complexitate, bazate pe independenţă, eficienţă şi automatizare.

Vitală pentru integrarea pe scară largă a surselor regenerabile de energie, limitarea necesarului investiţional în T&D şi utilizarea eficientă a energiei, stocarea va reprezenta un element indispensabil, imaginea anostă a bank-urilor de baterii devenind o realitate vizuală în completarea mult mai pitoreştilor câmpuri de panouri fotovoltaice sau Don Quijotenele ferme de vânt.

Limitarea pierderilor în sectorul transportului şi distribuţiei, utilizarea unor surse primare ce favorizează mai puţine transformări energetice (şi mai eficiente), progresul în ştiinţa materialelor şi arhitectură sustenabilă, etc. – toate acestea vor fi condus la o eficientizare energetică. Până în 2035, eficienţa energetică îşi va fi meritat renumele de “cea mai importantă sursă de energie”.

Multă vreme o Cenuşăreasa a regenerabilelor, biomasa îşi va găsi adevărată strălucire în valorificarea sa prin cogenerare de înalta eficientă, adoptând modelul generării distribuite din sectorul electroenergetic în cel termic. Învăţând să valorificăm sustenabil ce ne oferă natura, vom fi înţeles până în 2035 avantajele încălzirii geotermale. Deşi tehnologia nu este nouă, progresul tehnologic ce să permită reducerea masivă a CAPEXului la proiectele geotermale va fi adus apă caldă pentru consum menajer şi încălzire în mai toate casele unde această soluţie se pretează.

În acest context, puţinele termocentrale ce vor fi supravieţuit vor fi dotate cu tehnologii de captare şi stocare a dioxidului de carbon (CCS) şi vor oferi energie în principal pentru sectorul industrial şi în zone ce nu pot să exploateze energia mult mai ieftină din regenerabile.

În mixul energetic va supravieţui nuclearul, sursa omenirii de energie din fisiune. Blamată, ostracizată şi marginalizată, ea va continua să reprezinte o sursă acceptată de energie în bandă, la cantităţi mari, în regiunile urbanizate şi/sau industrializate masiv. Va cunoaşte variaţii, tehnologii noi, cicluri alternative de combustibil nuclear (plutoniu, thoriu), dar va supravieţui şi poate chiar înflori.

Însă va fi “fiica” sa ce va revoluţiona energetica mondială. În 2035 vor există deja reactoare de fuziune nucleară operaţionale. Bazate pe tehnologii mai compacte, de dimensiuni mai reduse decât colosul de la Cadarache, vor rula ciclii de fuziune bazate pe deuteriu şi tritiu la început şi proton-bor ulterior, renunţând pentru prima dată la transformarea energetică din termic/kinetic în electric (atotprezenta turbină) în favoarea inducţiei directe. Va fi însă încă o tehnologie tânăra şi nu răspândită…

Despre ea vom auzi mai multe în 2050.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s