The Grand Scheme

75367445ee7a3091c8e19c0f9b85aef4

“At the end of the game, the king and the pawn go back in the same box.” – Italian Proverb

As in chess, so in life.

We are born, we grow up, we live, we die. The endless cycle of physical existence and all its stages, spares no one. Even if we extend our lives well beyond our normal lifespans, for thousand of years, either through genetic therapies or cybernetics, we still die eventually. Heck, the entire Universe will die eventually. A recurring question posed by all existentialist philosophers is then: “what gives purpose in our life?”

The answer is multi-layered and complex. The complete answer it entirely would take an entire book and it is not the point of this article.

However, i do want to touch two layers of meaning. The first one tackles the semantic meaning of purpose at a cosmic scale, the raison d’etre of any living entity.

Suffice to say that life does have meaning and for me, experiences and the gathering of knowledge itself  is a meaningful purpose in itself, even at the cosmic scale. I derive this from the idealist myth of creation: The unified Mind at large, the all encompassing consciousness created the Universe for the sole purpose of attaining individual psyches as a mean to know itself through self-awareness.

The second kind of answers refers to the meaning of one’s individual life. As derived from the first answer, any one’s life would have meaning through his/her’s own experiences, like a karmic luggage loaded in the endless cycle of Samsara. But that is akin to floating downstream, subjected to eddies, currents and the shape of your own boat.

Only when awake one can choose what kind of experiences he/she wants to experience and take away back into the fold, as a sliver of knowledge in the endless ocean of wisdom that is the Mind of God.

Here, the king can choose another role than the pawn. We can consciously choose what role our life to have in the greater design of the universe, like a cogwheel in a huge mechanism.

We make this choice according to our values and we strive towards them based on our willpower. Our values choose what dreams we aim for and our willpower grants us the strength to meet them, like small Creators in our corner of the Universe.

10353385_10202887057232135_2110814838760287478_o

My values are knowledge, altruism, caring, love and the search of meaning and wisdom.

As an expression of my values, I chose to devote my life to sustainable development, research & development, freedom of mind and education:

I wish to pave the road to knowledge to our descendants – by providing them a greener future, unbiased education and the backbone of unparalleled technology on which they can build a future to carry the humankind to the stars and beyond, in the endless quest for knowledge and ultimate truths.

In a practical sense, I wish i could help humankind climb one more step on Kardashev’s cosmic scale, by promoting the widespread integration of renewable energy sources and investing in nuclear fusion research.

I also wish to promote unbiased science and education, fighting against narrow minded materialism through idealist education (books, conferences, classes).

Energy and education. This will be my endgame on the chessboard of life.

After I make my mastermind move… I will happily go back into the box. And become the music of an alpenglow.

It is your move now.

Viziune 2035 – Energetica viitorului în Romania

Ştiinţa, ca metodă de cercetare pentru setea de cunoaştere a omenirii, se odihneşte pe o fundaţie de percepte sacrosante.

Unul dintre aceste percepte este pozitivismul ştiinţei. Obiectul cercetării este analizat printr-o lupa obiectivă, măsurat, cuantificat, relaţiile de cauzalitate disecate, rezultatul analizei interpretat şi verificat.

Când ne dorim însă să aruncăm o privire în viitor, acest demers eşuează. Viitorul în sine este o metaforă. Sub perceptul liberului arbitru, viitorul nu există în momentul afirmării sale, el reprezentând o suma metaforică de consecinţe ale unor alegeri din prezent, indiferent dacă acestea sunt forţate sau nu de elemente ce deja se manifestă în prezent.

Futurologia (cu toate ramurile sale, ce ţin de diverse şcoli de gândire şi culturi locale) a încercat să îşi găsească un loc timid la masă ştiinţelor, operându-se o cuantificare, sistematizare şi modelare asupra obiectului sau de studiu. Însă acesta e doar un exerciţiu mental pentru teoreticieni.

În practică, cheia pentru identificarea viitorului nu ţine de algoritmi complexi ce să cuantifice o stare externă, într-o maşinaţie intelectuală complexă, ci de interiorizarea şi asumarea deciziei de a determina în mod activ acel viitor, normativ, în conformitate cu valori interne, rezultate dezirabile şi în congruenţă cu trenduri ce deja există sau a căror apariţie o putem deduce logic într-un mod relativ simplu.

În acest sens doresc să îmi prezint în cele ce urmează viziunea asupra viitorului energeticii în România, pornind de la cunoaşterea actualei stări naţionale, contextul geopolitic, progrese tehnologice şi imperative civilizaţionale.

În viziunea mea, orizontul 2035 ne relevă o Românie mult mai verde şi, concomitent, mai avansată tehnologic.

E anul 2035. Sectorul energetic din România anului 2035 se bazează majoritar pe regenerabile. Exploatarea hidrocarburilor continuă, în limita în care rezervele se dovedesc economic viabile (chiar şi luând în calcul avansul tehnologic în ceea ce priveşte extracţia), dar principalul lor uz devine industria chimică. După o perioada de liberalizare care a durat mult ani, românii vor fi descoperit că este mult mai economic raţional să utilizezi gazul natural în industrie, nu pentru a încălzi mâncarea pe aragaz (acest obiect electrocasnic intrând în istorie, precum televizoarele cu lămpi). Gazul de şist îşi va trăi perioada de glorie scurtă (în termeni istorici), ce va fi întreruptă de conştientizarea riscurilor de mediu colaterale pe care fracturarea hidraulică o prezintă.

Petrolul, cândva sângele economiei, se vede decuplat de creşterea industrială (petrodolarul devenind un alt termen învechit) şi marginalizat de vehiculele electrice (ce ajung la o cota de 30-40% din piaţă), hibrid sau pe fuel cells cu hidrogen (obţinut din hidroliză realizată cu energie din RES)

Gazele şi combustibilii lichizi de sinteză, generate prin fixarea CO2-ului cu energie provenită din sursele regenerabile, alimentează cu o notă de neutralitate a amprentei de carbon concomitent motoarele “de stil vechi” (cu combustie internă) şi pesimismul companiilor petroliere care încă mai există. Din cele din urmă, coloşii ce au rămas în pas cu tehnologia se vor fi reorientat spre extracţia offshore de mare adâncime pentru a completa rezervele onshore ajunse la maturitate, doar ca să descopere că principala lor problemă nu este oferta, ci cererea, erodată pe toate fronturile de electrificare.

Această din urmă, va cunoaşte în ţările (foste) emergente o cunoaştere nemaintalnită, datorită abordării paradigmatic radicale a generării distribuite: după mai bine de un secol de generare centralizată, tehnologiile offgrid şi micro-grid vor transforma sectorul energetic într-o colecţie atomizată de centre de producţie şi consum, ce vor reduce costul de transport şi distribuţie marginal spre zero, influenţând masiv securitatea energetică şi felul în care privim accesul la energie – de la o “utilitate” la un drept fundamental.

În corelaţie cu progresul cvasi-miraculos în domeniul inteligenţei artificiale şi al automatizării, vom cunoaşte o înflorire a complexelor de tip smart house, smart grid şi smart city – layere diferite de complexitate, bazate pe independenţă, eficienţă şi automatizare.

Vitală pentru integrarea pe scară largă a surselor regenerabile de energie, limitarea necesarului investiţional în T&D şi utilizarea eficientă a energiei, stocarea va reprezenta un element indispensabil, imaginea anostă a bank-urilor de baterii devenind o realitate vizuală în completarea mult mai pitoreştilor câmpuri de panouri fotovoltaice sau Don Quijotenele ferme de vânt.

Limitarea pierderilor în sectorul transportului şi distribuţiei, utilizarea unor surse primare ce favorizează mai puţine transformări energetice (şi mai eficiente), progresul în ştiinţa materialelor şi arhitectură sustenabilă, etc. – toate acestea vor fi condus la o eficientizare energetică. Până în 2035, eficienţa energetică îşi va fi meritat renumele de “cea mai importantă sursă de energie”.

Multă vreme o Cenuşăreasa a regenerabilelor, biomasa îşi va găsi adevărată strălucire în valorificarea sa prin cogenerare de înalta eficientă, adoptând modelul generării distribuite din sectorul electroenergetic în cel termic. Învăţând să valorificăm sustenabil ce ne oferă natura, vom fi înţeles până în 2035 avantajele încălzirii geotermale. Deşi tehnologia nu este nouă, progresul tehnologic ce să permită reducerea masivă a CAPEXului la proiectele geotermale va fi adus apă caldă pentru consum menajer şi încălzire în mai toate casele unde această soluţie se pretează.

În acest context, puţinele termocentrale ce vor fi supravieţuit vor fi dotate cu tehnologii de captare şi stocare a dioxidului de carbon (CCS) şi vor oferi energie în principal pentru sectorul industrial şi în zone ce nu pot să exploateze energia mult mai ieftină din regenerabile.

În mixul energetic va supravieţui nuclearul, sursa omenirii de energie din fisiune. Blamată, ostracizată şi marginalizată, ea va continua să reprezinte o sursă acceptată de energie în bandă, la cantităţi mari, în regiunile urbanizate şi/sau industrializate masiv. Va cunoaşte variaţii, tehnologii noi, cicluri alternative de combustibil nuclear (plutoniu, thoriu), dar va supravieţui şi poate chiar înflori.

Însă va fi “fiica” sa ce va revoluţiona energetica mondială. În 2035 vor există deja reactoare de fuziune nucleară operaţionale. Bazate pe tehnologii mai compacte, de dimensiuni mai reduse decât colosul de la Cadarache, vor rula ciclii de fuziune bazate pe deuteriu şi tritiu la început şi proton-bor ulterior, renunţând pentru prima dată la transformarea energetică din termic/kinetic în electric (atotprezenta turbină) în favoarea inducţiei directe. Va fi însă încă o tehnologie tânăra şi nu răspândită…

Despre ea vom auzi mai multe în 2050.

Memento mori

Uneori e bine sa fii constient de propria ta mortalitate. Pierduti intr-o iluzie de atemporalitate, amanam implinirea celor mai arzatoare vise aflate la temelia proiectului nostru identitar, amagindu-ne ca suntem tineri, ca e timp etc.

Si privim pasiv cum anotimpurile se scurg.

Tin minte ca la un moment dat eram foarte deranjat de faptul ca am descoperit un citat fals atribuit lui Buddha, care afirma ca problema e tocmai ca ne imaginam ca avem timp pentru toate. Buddha nu ar fi zis asa ceva, ce-i drept. Dar el deja era constient de natura vietii. Pentru cineva care isi stie menirea, e timp pentru orice. Daca insa bajbai prin viata, fara a iti asuma un destin si fara a te maturiza in fata provocarilor ce iti sunt asternute in cale… atunci nu e timp. Anii vor trece pe langa tine si te vei trezi la batranete ca ti-ai irosit viata.

Nu fi inca un numar intr-o statistica. Fii un individ treaz, constient si care isi urmeaza un vis. Traieste din plin si bucura-te de viata asa cum ea merita savurata: din plin, in fiecare zi, facand fiecare clipa sa conteze.

Adu-ti aminte ca viata nu dureaza la nesfarsit. Si cand vei muri, vei simti oare ca ai trait din plin? Ca ai facut aproape tot ce ti-ai dorit sa faci? Ca ti-ai urmat visele si ti-ai indeplinit menirea?

Memento mori.

Vitralii

577478bdf9ea068e3f53ef3c28d6de22

Borcan de miere răsturnat de zei

Pe cer biciuit de vânturi și gânduri,

Soarele lenes te scaldă în raze:

Un zâmbet răsfrânt, plete și piele

Cu codri’n priviri și marea’n inele


Sub taina lunii, prismatic difuză,

Pe umarul gol, marmura sub bluză

Crăpături adânci sorb alinare,

Cristale de opal, onyx și agat

Atingerea fermă a unei mâini de bărbat


Din frânturi de om, vis și culoare,

De farmec lipite, intelect și ardoare

Fata din cioburi construiește castele

Regate de fum și dansuri de iele


Căci ea cunoaște doar prismele sparte

Oglinzi prabușite și umbrele moarte;

Fata dragă, să nu știi tu oare?

E arta in sticla, argint si beriliu,

Nu sunt doar cioburi, e un vitraliu!

Aer greu

Cel mai mare inamic al unei sabii nu este un scut de otel, ci rugina.

O flacara orbitoare nu se teme de apa, ci de lipsa oxigenului.

Lipsa provocarilor, plafonarea, rutina, lipsa muzelor, a inspiratiei. Acestea sunt demonii ce zgarie lugubru in usa din spate a mintii mele.

Ma simt cel mai natural in campul de batalie al ideilor, cu pumnul inclestat pana la sange pe sabia mintii ascutita de abrazivitatea conceptuala a celor mai complexe provocari. Privind in zare la munti maiestuosi, pe care dragonii sacri pazesc progresul omenirii, simt dulcea chemare de a ma lasa strivit de greutatea orizontului.

De ce nici eu nu sunt Charlie

In lumina tragicului atentat din Paris, asupra sediului ziarului de satira Charles Hebdo, pe social media au inceput sa circule materiale de sprijin pentru victime si cauza pe care ei o deserveau.

Doresc sa incep prin a spune ca si eu condamn acest atac, deoarece nici o forma de jignire nu justifica un asemenea act criminal si nutresc speranta ca atacatorii vor ajunge pe mana justitiei. Toata compasiunea mea merge catre rudele si prietenii victimelor. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva.

Trebuie insa sa ma delimitez de un aspect care este vital in analiza evenimentelor. Desi libertatea presei este un drept fundamental in orice societate libera, consider ca uneori acest drept este abuzat si pervertit.

Cand Voltaire afirma “Nu sunt de acord cu ce zici, dar sunt dispus sa iti apar pana la moarte dreptul de a o spune”, nu cred ca avea in minte insulte la adresa celor mai sfinte lucruri din viata unui om (literally).

Insultele nu sunt afirmatii. Nu sunt argumente sau pozitii politice, care cu siguranta cad sub scopul primar al dreptului la libertate a presei.

Insultele sunt o forma de violenta. Una psihologica.

Mai mult, viziunea mea asupra credintei personale porneste de la premiza ca este ceva eminamente individual. Chiar daca in anumite cazuri sunt inoculate idei prin intermediul unei institutii sociale, precum Religia organizata, felul cum fiecare om preia respectivele metafore si idei este responsabilitatea forului sau interior. Consider ca aspectul transcendent este o chemare intrinseca naturii umane, si fiecare om are DREPTUL sa faca alegerile sale paradigmatice in deplina libertate.

Este oare libertate cand se creaza presiune sociala pentru ca tu sa iti renunti la credinta pe care o ai? Cand credinta pe care o ai e luata in bataie de joc si tu ai o stigma sociala in momentul in care afirmi credinta intr-o Divinitate?

Nu. Nu este libertate. Este o contrangere a dreptului la credinta. Nu esti fortat direct, dar esti fortat in mod indirect, prin satira, prin presiune sociala, sub oprobiul unei priviri condescendente a curentului cultural majoritar.

As putea sa numesc asta tirania condescendenta a mainstreamului ateist militant.

Doresc sa repet, nu sunt de acord cu nici o forma de militantism. Nici cea atee, nici cea islamica, nici cea ortodoxa, nici de alte naturi mai exotice.

Fiecare om are dreptul sa isi aleaga “worldview-ul” in completa libertate. Si nici o credinta, fie ca e vorba de islamism, crestinism, ateism etc, nu are dreptul sa incerce sa isi impuna, direct sau indirect, prin forta sau prin batjocura, propria viziune.

Liberté, égalité, fraternité!

‪#‎CharlieHebdo‬