Memento mori

Uneori e bine sa fii constient de propria ta mortalitate. Pierduti intr-o iluzie de atemporalitate, amanam implinirea celor mai arzatoare vise aflate la temelia proiectului nostru identitar, amagindu-ne ca suntem tineri, ca e timp etc.

Si privim pasiv cum anotimpurile se scurg.

Tin minte ca la un moment dat eram foarte deranjat de faptul ca am descoperit un citat fals atribuit lui Buddha, care afirma ca problema e tocmai ca ne imaginam ca avem timp pentru toate. Buddha nu ar fi zis asa ceva, ce-i drept. Dar el deja era constient de natura vietii. Pentru cineva care isi stie menirea, e timp pentru orice. Daca insa bajbai prin viata, fara a iti asuma un destin si fara a te maturiza in fata provocarilor ce iti sunt asternute in cale… atunci nu e timp. Anii vor trece pe langa tine si te vei trezi la batranete ca ti-ai irosit viata.

Nu fi inca un numar intr-o statistica. Fii un individ treaz, constient si care isi urmeaza un vis. Traieste din plin si bucura-te de viata asa cum ea merita savurata: din plin, in fiecare zi, facand fiecare clipa sa conteze.

Adu-ti aminte ca viata nu dureaza la nesfarsit. Si cand vei muri, vei simti oare ca ai trait din plin? Ca ai facut aproape tot ce ti-ai dorit sa faci? Ca ti-ai urmat visele si ti-ai indeplinit menirea?

Memento mori.

Vitralii

577478bdf9ea068e3f53ef3c28d6de22

Borcan de miere răsturnat de zei

Pe cer biciuit de vânturi și gânduri,

Soarele lenes te scaldă în raze:

Un zâmbet răsfrânt, plete și piele

Cu codri’n priviri și marea’n inele


Sub taina lunii, prismatic difuză,

Pe umarul gol, marmura sub bluză

Crăpături adânci sorb alinare,

Cristale de opal, onyx și agat

Atingerea fermă a unei mâini de bărbat


Din frânturi de om, vis și culoare,

De farmec lipite, intelect și ardoare

Fata din cioburi construiește castele

Regate de fum și dansuri de iele


Căci ea cunoaște doar prismele sparte

Oglinzi prabușite și umbrele moarte;

Fata dragă, să nu știi tu oare?

E arta in sticla, argint si beriliu,

Nu sunt doar cioburi, e un vitraliu!

Aer greu

Cel mai mare inamic al unei sabii nu este un scut de otel, ci rugina.

O flacara orbitoare nu se teme de apa, ci de lipsa oxigenului.

Lipsa provocarilor, plafonarea, rutina, lipsa muzelor, a inspiratiei. Acestea sunt demonii ce zgarie lugubru in usa din spate a mintii mele.

Ma simt cel mai natural in campul de batalie al ideilor, cu pumnul inclestat pana la sange pe sabia mintii ascutita de abrazivitatea conceptuala a celor mai complexe provocari. Privind in zare la munti maiestuosi, pe care dragonii sacri pazesc progresul omenirii, simt dulcea chemare de a ma lasa strivit de greutatea orizontului.

De ce nici eu nu sunt Charlie

In lumina tragicului atentat din Paris, asupra sediului ziarului de satira Charles Hebdo, pe social media au inceput sa circule materiale de sprijin pentru victime si cauza pe care ei o deserveau.

Doresc sa incep prin a spune ca si eu condamn acest atac, deoarece nici o forma de jignire nu justifica un asemenea act criminal si nutresc speranta ca atacatorii vor ajunge pe mana justitiei. Toata compasiunea mea merge catre rudele si prietenii victimelor. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva.

Trebuie insa sa ma delimitez de un aspect care este vital in analiza evenimentelor. Desi libertatea presei este un drept fundamental in orice societate libera, consider ca uneori acest drept este abuzat si pervertit.

Cand Voltaire afirma “Nu sunt de acord cu ce zici, dar sunt dispus sa iti apar pana la moarte dreptul de a o spune”, nu cred ca avea in minte insulte la adresa celor mai sfinte lucruri din viata unui om (literally).

Insultele nu sunt afirmatii. Nu sunt argumente sau pozitii politice, care cu siguranta cad sub scopul primar al dreptului la libertate a presei.

Insultele sunt o forma de violenta. Una psihologica.

Mai mult, viziunea mea asupra credintei personale porneste de la premiza ca este ceva eminamente individual. Chiar daca in anumite cazuri sunt inoculate idei prin intermediul unei institutii sociale, precum Religia organizata, felul cum fiecare om preia respectivele metafore si idei este responsabilitatea forului sau interior. Consider ca aspectul transcendent este o chemare intrinseca naturii umane, si fiecare om are DREPTUL sa faca alegerile sale paradigmatice in deplina libertate.

Este oare libertate cand se creaza presiune sociala pentru ca tu sa iti renunti la credinta pe care o ai? Cand credinta pe care o ai e luata in bataie de joc si tu ai o stigma sociala in momentul in care afirmi credinta intr-o Divinitate?

Nu. Nu este libertate. Este o contrangere a dreptului la credinta. Nu esti fortat direct, dar esti fortat in mod indirect, prin satira, prin presiune sociala, sub oprobiul unei priviri condescendente a curentului cultural majoritar.

As putea sa numesc asta tirania condescendenta a mainstreamului ateist militant.

Doresc sa repet, nu sunt de acord cu nici o forma de militantism. Nici cea atee, nici cea islamica, nici cea ortodoxa, nici de alte naturi mai exotice.

Fiecare om are dreptul sa isi aleaga “worldview-ul” in completa libertate. Si nici o credinta, fie ca e vorba de islamism, crestinism, ateism etc, nu are dreptul sa incerce sa isi impuna, direct sau indirect, prin forta sau prin batjocura, propria viziune.

Liberté, égalité, fraternité!

‪#‎CharlieHebdo‬

Why Scientism is a plague for the intellect

Unpopular truth:

Science does not provide an answer for everything. And that is not due to current limitations of the means of science, both technological and computational, or due to the lack of brain power.

It is simply because the scientific method is based on pattern recognition and categorizing the object of study based on proximal genus and the specific difference.

There is always something to equate with and there is never a definite answer provided.

Science never tells you WHAT IS or WHY IS, these are questions in the domain of study for ontology and broader metaphysics. Also, science never provides an interpretation for the results observed in experimental measurements.

The fact that there is a relatively broad consensus over the world paradigm in which science is interpreted is merely a sociological act of people BELIEVING in the same things.

I suggest Thomas Kuhn and Bertrand Russel for further reading down this line.

Let it flow

Blackened by burning bridges I stand

In a field of charred flowers.

 

Ashes flowing from my eyes cover the ground

Lost in limbo, crushed by time

Tied to drifting pieces of my memory

 

Seeping through the cracks of my broken self

There are letters, there are words

In a puddle of emotion my feet are drenched

For that is the source of my poetry

 

Drink deep from the cup of feelings

And let it shine upon the paper

For in the fields of poetry

The scars of soul are healing better